Coeziunea partidului este un element important pentru succesul sau. Se presupune ca ideologia impartasita, dublata de un program comun de (posibila) guvernare si dorinta de a cuceri puterea prin intermediul jocului democratic duce la crearea unui grup de indivizi cu un grad mare de coeziune. In lumea reala interesele economice, interesele subterane sau alte motive pot sa duca si ele la crearea de coeziune in cadrul unui partid.
Un partid fragmentat este amenintat constant de pericolul ruperii in mai multe formatiuni politice, tinde sa se preocupe prea mult de probleme interne si prea putin de lupta pentru putere si are adesea lideri cu putere limitata, deoarece alegerea/numirea lor este rezultat al unui compromis intre grupuri cu idei/principii/interese destul de diverse.
Libertatea de exprimare este unl dintre drepturile fundamentale in cadrul unei democratii. Insa prin apartenenta la anumite organizatii, fie ele companii, cluburi sau partide politice, ne angajam adesea sa limitam, in mai mare sau mai mica masura, libertatea de exprimare. E normal ca membrii unui partid sa isi limiteze comentariile despre anumite aspecte ale activitatii partide. Este, in general, putin indicat ca luptele interne pentru putere sa fie facute publice in toata splendoarea lor cu accente de Brutus si Machivelli, tocmai pentru a mentine imaginea unitara a partidului, pentru a promova initiative coerenta, pe termen lung, cu resurse umane si materiala adecvate.
Limitarea prea drastica a libertatii de exprimare la nivel de partid poate insa sa aiba si efecte negative. Un partid care vorbeste pe o singura voce are tendinta sa limiteze elementul inovator si sa genereze atat mesaje cat si initiative conservatoare, care nu atrag electorat nou ci mai degraba osifica un segment deja existent. Un partid care limiteaza capacitatea memebrilor sai de a se exprimaliber tinde sa aiba o imagine cu tente negative, mai ales daca alegatorul poate sa integreze acest comportament si altor tendinte monolitice. Mai mult, exista sanse ca luptele interne, invizibile sau putin vizibile din exterior pana la un punct, sa izbucneasca in spatiul public si sa avarieze grav imaginea partidului.
Sa privim scurt catre cazul Partidului Social Democrat, recent afectat de lupta dintre Marian Vanghelie si Victor Ponta plus Vasile Dancu. As fi inteles daca Mircea Geoana, sau un alt lider al partidului, ar fi declarat ca acest conflict trebuie sa fie rezolvat intern si ar fi limitat drastic aparitiile publice ale celor implicati. Ar fi fost o miscare corecta, mutand atentia consumatorului de politica mai degraba spre activitatea PSD ca partid decat spre conflictele din PSD.
Insa raspunsul conducerii PSD a venit foarte greu. Doar dupa ce Dancu, Ponta si Vanghelie au avut aparitii televizate, interviuri in ziare s, in general, ocazii clare sa se atace public, Mircea Geoana a venit, ieri, cu o pozitie clara privind „criza interna”.
Astfel Cristian Diaconescu are acum datoria „de a planifica si de a corela zilnic prezenta liderilor PSD la emisiunile de radio si televiziune“. Un membru PSD care este invitat sa se exprime public trebuie sa se coordoneze cu Cristian Diaconescu s, mai mult, nu are voie sa exprime opinii legate de conflictul pomenit mai sus.
Cred insa ca e prea mult si prea tarziu. Initiativa nu genereaza imaginea de partid responsabil care se concentreaza pe probleme legate de opozitie. Creeaza insa imaginea unui partid fara coeziune reala, cu unitate fortata si putin respectata, care nu poate sa isi rezolva crizele interne rapid si curat si care are nevoie, in continuare, de mult asteptata reforma…
UPDATE: Doc scrie despre confuzia de uzura a PSD iar Cristian Banu zice despre directia in care merge PSD…
