Robert Turcescu discuta in editorialul sau din Cotidianul despre avantajele pe care le-ar aduce alegeri prezidentiale in acelasi timp cu cele europarlamentare. Ideea de baza e ca ar ajuta competitia dintre cele trei mari partid, PNL, PSD si PD-L, si dintre cele trei mari personalitati, Geoana, Antonescu si Basescu, sa ajunga la o oarecare concluzie pentru ca apoi toti astia si alti politicieni sa se concentreze pe condusul tarii si nu pe competitie electorala. Nu-s de acord.
De ce? Daca e ceva ce are nevoie Romania din punct de vedere al structurii politice e vorba de mai multe tururi de scrutin (vroiam sa spun „mai multe alegeri” dar parca are alt sens). Nu as zice „nu” unui sistem ca cel american, in care practic la fiecare doi ani se aleg deputatii si o parte din senatori. Cred ca ar ajuta masiv la responsabilizare, la constructia unor masinarii coerente de comunicare politica, la o atentie mai mare a publicului catre „palmaresul” (cum voteaza, cand voteaza, ce pozitii sustine, ce bani are, cat de bine comunica) pentru fiecare politician. Mai mult ar duce la o nevoie de resurse (bani dar si oameni, structuri, idei) care sa fie folosite pentru convingerea electoratului, ceea ce ar putea sa duca si la alte imbunatatiri (o mai buna lege a finantarii partidelor, o re-evaluare a modului in care votam). Cu alte cuvinte: „Tarii, cat mai multe alegeri!”