Posts Tagged ‘prostii’

Cand PD seamana cu PSD

octombrie 25, 2007

Aseara, in pauza de meci fotbalistic, am scapat pentru cam 5 minute la meciul politic de pe Antena3 unde domnul Berceanu, reprezentant vajnic al PD, explica de ce sistemul de vot majoritar in doua tururi in colegii uninominale, propus in referendum de presedinte Traian Basescu si sustinut de PD, este superior sistemului de vot in colegii uninominale cu compensare proportionala, propus de Pro Democratia si asumat de guvernul Tariceanu II.

N-am fost deloc fericit sa aud exact argumentul cu care cu ceva vreme in urma un anumit domn Nicolicea, parca, de la PSD, ataca sistemul Pro Democratia. Teza este ca sistemul Pro Democratia alege uninominal numai jumatate dintre reprezentanti iar ceilalti sunt nimiti de partide dupa o lista care, suprema jignire, nici macar nu e publica.

O oricat de sumara privire aruncata asupra discutiilor de pana acum arata oricui ca nu e asa. Listele nu exista in sistemul Pro Democratia (exista o situatie tare atipica pe care nu mi-o amintesc acum in care ele ar putea sa fie folosite, dar e putin probabl ca ea sa apara). E drept ca doar jumatate dintre reprezentanti sunt alesi in mod direct, in calitate de castigatori de colegii uninominale. Dar si ceilalti reprezentanti care ajung in Parlament provin tot din colegii, nu de pe lista. Ei vor fi „lucky loosers”, candidati plasati pe locul 2 sau 3 intr-un colegiu care sunt propulsati in Parlament de scorul partidului pe care il reprezinta.

Domnul Berceanu tocmai s-a descalificat in fata mea, si sper si a altora, prin minciunile reproduse la televiziunea lui Felix. Intentia de a minti e pentru mine clara… iar un politician care minte ca sa denigreze un produs politic concurent cu al sau e descalificat. Abia astept uninominalul. Ca sa nu-l votez pe domnul Berceanu…

PS: In editorialul de astazi din Evenimentul Zilei si Mircea Cartarescu discuta diferentele dintre cele doua tipuri de uninominal. Citez:

„Cel propus de Pro Democratia este sistemul care functioneaza actualmente in Germania. El presupune organizarea de alegeri intr-un numar de circumscriptii (colegii) egal cu jumatate din numarul parlamentarilor. Prin urmare, jumatate dintre viitorii deputati si senatori sunt alesi direct, iar celelalte voturi se distribuie partidelor in functie de reusita lor la urne, urmand ca partidele insele sa-si desemneze restul de deputati.”

O sa las un comentariu la articol explicand ca nu e chiar asa. Problema e ca aceste aparente adevaruri despre sistemul Pro Democratia sunt foarte raspandite. Cred ca e cazul ca PRo Democratia, PNL, Guvernul si alte parti interesate sa faca nitica propaganda in care sa stabileasca clar caracteristicile pentru scrutinul in colegii uninominale pe care guvernul si-a angajat raspunderea.

Reclame

Avanpremiera la motiunea PSD

octombrie 3, 2007

… vine de la liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, care glasuieste: Dacă moţiunea va trece, vom ajunge la un regim autoritar exercitat de Băsescu, cu ajutorul PLD, PD şi al unui PSD curăţat”.

Ma intreb daca se refera la un fel de regim autoritar democratic cu guvernare cu sprijin parlamentar… e greu de crezut ca daca guvernul PNL pica se va realiza o revolutie, fie ea si constitutionala, care sa ne arunce in autoritarism.

Apreciez folosirea metaforei in politica dar cred ca ea genereaza un deficit de realitate/normalitate.

Cum sa NU discuti despre presa. Cazul Nicolaescu

august 9, 2007

Eugen Nicolaescu, dupa bucata de comunicare ezastruoasa legata de „bolile psihice” ale presedintelui Traian Basescu, a reusit sa recidiveze cu niste declaratii foarte dure la adresa unei televiziuni si a unei ziariste.

Nu am sa discut daca evaluarea facuta de ministru postului Realitatea TV este sau nu corecta. Chiar daca ar fi perfect reala efortul sau de comunicare ar trebui sa fie cu totul altul. As fi putut sa inteleg o declaratie de presa sobra si argumentata, urmata de intreruperea contactelor oficiale cu grupul Realitatea – Catavencu. As fi putut sa inteleg un efort de comunicare concentrat, pe alte canale media, prin care ministrul si ministerul sa fi demontat neadevarurile prezentate de Realitatea. As fi inteles solicitarea unui drept la replica sau angajarea intr-o dezbatere cat mai publica pe Realitatea TV despre modul in care acest post de televiziune se raporteaza la anumite probleme/programe.

Ce nu pot sa inteleg este cum crede ministrul ca reactia pur viscerala, aproape isterica si mai ales lipsita de orice argument sau urma de democratie il va ajuta in desfasurarea activitatii sale de ministru al Sanatatii sau in cariera sa de om politic…