Posts Tagged ‘Cristian Preda’

Ne-responsabilizare

martie 9, 2008

Citeam despre interventia lui Cristian Preda in dezbaterea BBC – Hotnews despre legea de reforma a votului adoptata recent. Cred ca are mare dreptate cand spune ca legea rateaza unul dintre obiectivele cele mai importante ale unei astfel de reforme: responsabilizarea politicianului ales in Parlament.

Vom avea doua tipuri de parlamentari: cei alesi uninominal intr-un singur tur, care vor avea o mult mai clara responsabilitate fata de electoratul care i-a ales si care vor trebui sa cultive o relatie cu acestia, si parlamentarii redistribuiti national, cu o responsabilitate limitata. O sa fie interesant modul in care cele doua categorii vor interactiona in Parlament.

Ar fi fost bine ca reforma electorala sa impinga mai mult decat o face politicianul spre a fi responsabil. Poate insa ca si o jumatate de pas e importanta in acest moment…

PS: Nu-mi place insa deloc prevederea legata de pragul electoral alternativ, de 6 mandate de deputat si 3 de senator. Tare mi-e teama ca noua lege va face ca fosile gen PRM si PC sa ramana active in Parlament…

De ce nu ii place critica lui Mircea Geoana

august 19, 2007

Stim istoria. Imediat dupa ce PSD, prin vocea lui Mircea Geoana, a anuntat ca se pregateste sa depuna una bucata motiune de cenzura, liderul social-democrat a lansat si ideea ca PSD vrea sa guverneze cu el ca prim-ministru dupa ce motiunea trece.

Cristian Preda, consilier la Cotroceni (e drept ca pe probleme de educatie, dar domnul Preda e un bun profesor de politica si probabil il consiliaza pe presedintele Basescu si in astfel de probleme) a declarat, pentru BBC, ca domnul Geoana, cu sau fara motiune, o sa iaba probleme: daca motiunea trece el nu va fi numit prim-ministru, daca motiunea nu trece el s-ar putea sa fie atacat in propriul sau partid.

PSD, atat prin presedintele sau cat si prin alte voci, a declarat ca astfel de declaratii (au mai fost cateva vorba si ale altui consilier, Sebastian Lazaroiu) sunt „iresponsabile”, „impertinente” şi „neconstituţionale”, solicitand ca cei vinovati sa fie rapid demisi.

Lasand la o parte termenii demni de stalinismul timpuriu folositi de PSD si de reprezentantii sai, ma intreb de ce partidul asta (dar nu numai asta) are o astfel de alergie la critica si la declaratii taioase ale unor observatori (unii implicati politic, ca in cazul de fata, altii nu). Orice lupta pentru putere democratica inseamna ca un partid nu este un monolit inchis, care ia decizii pe care le comunica, lipsit fiind de bucla de feedback, ci un mecanism construit (sau care ar trebui sa fie construit) tocmai pentru a genera idei/programe/mesaje pe care sa le expune, sa primeasca reactii, sa le internalizeze si sa ofere idei/programe/mesaje mai bune, mai competitive, mai atragatoare decat cele ale altor partide.

M-as astepta ca un PSD (sau alt partid roman reinventat) sa accepte, daca nu sa pretuiasca, astfel de aparitii publice, a la Preda sau Lazaroiu. Ele ii ofera sansa sa isi imbunatateasca mesajele si sa le plaseze in media, in cadrul unor contre care vor atrage atentia cetatenilor care constituie potentialul electorat. Daca insa reactiile vor fi numai de genul „Da’ el de ce vorbeste? Sa il dea cineva afara!” atunci atragerea de alegatori va fi insa foarte grea…