Posts Tagged ‘audienta’

Argument pentru vot 1: partidele vor munci mai mult

mai 28, 2008

Am mai spus ca restrangerea prezentei la vot e cam ca reducerea audientei la televiziuni si a tirajului la ziare. Desi, din cate stiu eu, si audientele si tirajele scad constant de vreo cativa ani nici televiziunile si nici ziarele nu fac eforturi masive sa se reinventeze ca sa atraga telespectatori si cititori noi ci mai degraba se concentreaza pe cei pe care ii mai au. E mai putin consumator de resurse si e mai simplu, in general.

Cam la fel sta treaba si cu partidele. Daca tot mai putini cetateni se prezinta la vot partidele sunt (cumva) multumite. E foarte probabil ca cei continua sa voteze sa fie membrii/simpatizanti de partid. Ei sunt deja convinsi si nu mai re-analizeaza decat in rare cazuri optiunea de vot. Prin urmare partidele nu mai au nevoie sa ii convinga si nu mai folosesc resurse, adicatelea bani, oameni, idei, programe. Partidele sunt multumite mai ales din cauza ca ele oricum nu au prea multi oameni de aruncat in lupte si nici prea multe idei in .ro. Prin urmare restrangerea numarului celor care se prezinta la vot nu face decat, paradoxal, sa reduca si mai mult interesul partidelor de a atrage votanti noi. Efectul pervers este ca in loc sa fie un semnat de alarma pentru partide absenteismul este mai degraba un semnal care duce la inactivitate si stagnare.

Pe de alta parte daca cei care trebuie convinsi, folosind argumente, concepte, oameni interesanti, programe, isi declara intentia de a vota si se duc apoi si stampileaza alb/anuleaza votul/voteaza util partidele vor fi obligate ca la urmatoarele consultari electorale se ii ia in considerare si pe acestia. Ei (noi?) suntem mai imprevizibili si va fi nevoie de ceva inoire si inteligenta ca sa fim convisi. Ergo, incet incet partidele ar trebui sa se modernizeze si sa ne atraga si pe noi astia mai putin activisti si mai greu de convins.

Ergo merita un drum pana la sectia de votare…