Archive for the ‘Parlament’ Category

Declaratiile tampe ale zilei

Iunie 16, 2009

Via Cotidianul, apropo de transparenta si de cheltuieli la Parlament, mai precis la Camera Deputatilor. Luati de cititi:

Marton Arpad, UDMR – „Acesta este statul de drept şi atunci se face public pe site tot ceea ce scrie în lege şi se dau informaţiile exact aşa cum scrie în lege, contra cost, pe alte probleme. Dacă sunt de o complexitate oarecare, iarăşi trebuie să se plătească inclusiv această urmărire”.
Roberta Anastase, PDL – „Eu cred că relaţia noastră trebuie să fie cu cetăţenii şi mai puţin să dăm răspunsuri la diverse ONG-uri. Până la urmă, încearcă să-şi facă imagine din relaţia cu Parlamentul”.
In primul rand orice relatie cu oamenii se face prin niste filtre, nu de alta dar chiar daca ar sta vinerea in biroul parlamentar nu s-ar intalni cu toti alegatorii, chiar daca prezenta ar scadea la 10%. Altfel ceea ce cere IPP sunt niste date simple, usor de compilat si de inteles de catre oricine. Daca ele ar fi pe site la Camera si pe site la Senat poate ca IPP-ul nu s-ar mai chinui sa le tot ceara, generand imagine proasta pentru parlamentari.

Modificarea Constitutiei

Ianuarie 15, 2009

In primul rand e cam greu. Nu de alta dar dupa ce trece prin Parlament proiectul trebuie sa fie aprobat prin vot popular de 50% + 1 din numarul total al votantilor. Ceea ce e greu, asa cum s-a vazut la ultima modificare, cand a fost nevoie de 2 zile de vot si de urne foarte mobile ca sa reusim sa o schimbam.

In al doilea rand nu e important daca e prezidentiala, semi sau parlamentara. E important ca legea fundamentala a unui stat sa reuseasca sa puna bazele unui sistem coerent de checks and balances, adicatelea de modalitati clare prin care cele 3 mari puteri sa se controleze si sa se completeze una pe cealalta. Asta e tare greu si e cu atat mai greu cand iesi dintr-un sistem totalitar si ai un sistem politic dominat de personalitati si nu de idei, asa cum e la noi.

In mod ideal as vrea ca presedintele sa poata sa demita atat prim ministrul cat si dizolve Parlamentul, in timp ce legislativul ar trebui sa aiba puterea sa demita presendintele si sa demita prin ministru, aproband in acelasi timp un program de guvernare si deci un guvern. Bineinteles, e nevoie de conditii pentru demiteri, ca personalitatile puternice sa nu aiba loc de manifestare prin demiteri sau dizolvari continue. De asemenea, e nevoie ca guvernul sa legifereze mai putin si sa administreze mai mult in timp ce, daca mergem pe bicameral, atributiile celor doua camere trebuie sa fie separate mai mult. Avand in vedere marimea Romaniei as putea sa vad o miscare spre unicameral si spre o noua forma de administrare teritoriala dar nu stiu daca neaparat Constitutia trebuie sa vorbeasca despre asta. Mai degraba o lege a administratiei publice.

Altfel mi se pare absurd modul noduros si apocaliptic, mereu legat de Basescu si de republica sa noua, in care media abordezza subiectul. Comparatiile cu Lucasenko nu au deloc sens. Nici alea cu Putin. Suntem o democratie, desi una destul de schioapata pe ici pe colo. Nici o noua constitutie nu poate sa schimbe treaba asta, asa cum nici o persoana nu prea poate sa schimbe sistemul singura sau aproape singura.

A, nu mi se pare corect ca parlamentul sa nu mai poata sa demita presendintele. Dar trebuie sa fie prevazuta o „pedeapsa” clara pentru un legislativ care pune presendintele sub acuzare daca votul popular in re-pune in rolul de presedinte.

Domnul Boc si unicameralul

Septembrie 23, 2008

Am mai zis eu ca Parlamentul nostru are doua camere, dar ele reprezinta aceiasi cetateni si au (cam) aceleasi atribute. Iar ai nostri politicieni au mai avut ideia unicamerale. Stiinta politica chiar ne spune ca suntem al naibii de ne-reprezentati, ceea ce din pacate nu e bine. Avem prea multi oameni in Parlament si ei nu fac, individual vorbind, mare lucru.

Din pacate e tare greu de crezut ca senatorii sau deputatii vor decide ca sunt in plus si vor adopta o lege care sa elimine una dintre camere. Deci tot ce spune domnul Boc e pura propaganda electorala. O idee mai buna ar fi, zic eu, sa gasim o modalitate de a face sistemul cu doua camere sa existe si sa fie coerent. De exemplu am putea sa facem un Senat care sa reprezinte judetele, sa zicem 2 senatori de judet, a la statele americane. Si eventual sa ii dam atributii mai putine de legiferare si mai mult de control (exista o traducere mai buna pentru „oversight”). Ar fi interesant daca unul dintre partide ar propune asa ceva…

Despre uninominal cu unul dintre profesori

August 28, 2008

Radu Carp, cu care am studiat la facultate drept european (parca) scrie un extrem de bun articol despre uninominal la Hotnews. Cateva chestii esentiale:

– reforma clasei politice si eficienta sistemului e dinamitate de supra-reprezentare; ar trebui sa fim vreo 35 de milioane in tara asta la cati parlamentari avem; mai bine ii ducem pe ei la un numar de maximum 300;

– asa cum am tot spus si eu (mi-e lene sa imi caut si sa imi pun link la postare) sistemul nostru de dinainte, zis prorportional, facea neste rezultate al naibii de majoritare; s-ar putea sa fim surprinsi cat de familiare ni se pare rezultatele generale ale noului sistem; s-ar putea ca o mutare spre un sistem mai proportional sa fi fost o idee buna;

– „Dupa ce legea a fost adoptata, s-a constatat ca este greu de respectat acest criteriu si astfel a aparut OUG nr. 66/2008 care adauga la conditia de 30% sintagma «de regula». Aceasta inseamna ca diferentele dintre colegii pot fi mai mari de 30%. O circumscriptie compusa dintr-un colegiu care reprezinta 99% din voturi si alt colegiu care reprezinta doar 1% este o aberatie electorala dar din punct de vedere legal este perfect posibil!”; se leaga cu ce a observat Turambar;

Altfel e bine ca avem un sistem unde numele candiatului coteaza. E rau ca l-am construit si apoi amendat total aiurea…

Ce e ala un parlamentar si de ce avem nevoie de el. Incercare de definire

Iulie 16, 2008

Destul de grea tema data de dromichaites. Pana la urma e foarte complicat sa stabilesti criterii relevante pentru activitatea unui parlamentar. E foarte usor sa gasesti o serie de criterii de natura cantitativa care sa nu ia in considerare si elementul calitativ. Adica pana la urma prefer un parlamentar care propune o singura lege coerenta, relevanta si care o trece prin Parlament dupa negocieri, decat un parlamentar care construieste 200 de legi irelevante si fara sanse de trecere prin legislativ care nu fac decat sa limiteze eficienta institutiei.

Pe de alta parte cred ca elemente gen prezenta la dezbaterile din comisii, plen si vot sunt relevante pentru oricare dintre parlamentari. Criterii de acest tip nu or sa ne ajute sa determinam cine e cel mai bun parlamentar dar or sa ne ajute sa vedem care sunt cei rai. Pana la urma nu cred ca merita sa revina in Parlament un individ sau o individa care nu a avut nici o contributie legislativa si eventual nu a participat decat la vreo 20% dintre comisii si voturi.

Cred ca ar trebui sa evaluam si activitatea „din teritoriu” a unui parlamentar, adica daca se duce si face ceva si in colegiul unde este ales. Pana la urma uninominalul asta aparent care ne asteapta ar trebui sa contruiasca o legatura mai buna intre cel care alege si cel care este ales.

Pe de alta parte ar trebui ca partidele din .ro sa se obisnuiasca cu o seaprare a partidului-din-Parlament (cum zice englezul) de partidul in sine. La noi liderii de partid sunt si lideri pe la Camera sau Senat, asta daca nu sunt presedinti sau prim ministrii sau ministrii. Asta inseamna ca fizic oamenii nu au timp si de comunicare, si de administrare de partid si de atributiile functiei.

Solutia cea mai simpla este sa separam lucrurile. Daca esti purtator de cuvant la partid renunta la functia publica, ca sa poti sa te dedici mai bine comunicarii. Daca esti lider de grup parlamentar ai grija ca activitatea politica propriu-zisa sa vorbeasca mai mult si mai bine decat declaratiile politice. Dca esti sef de camera mai putin la televiziune. Sau daca apari la televiziuni cauta sa ai macar o prezenta medie la voturi si la comisii.

Pana la urma totul se reduce, din nou, ca multe alte „probleme” ale politicii din .ro la faptul ca partidle noastre nu au oameni care sa faca totul, motiv pentru care putinii oameni pe care ii au trebuie sa faca de toate. Ma gandesc ce mult ar castiga acel partid care ar reusi sa atraga cu adevarat oameni cat sa isi permita sa separe parlamentarii de alesi locali si de activistii de partid…