Absenteismul si o intrebare

Citeam doua articole despre absenteism si despre consecintele sale. As prefera o republica utopica unde dreptul de vot este nu numai drept ci si obligatie a carei ne-indeplinire se pedepseste prin „educatie civica”.  Or sa zica unii probabil ca sunt un autoritarist care nu intelege ca democratia inseamna chiar si alegerea de a nu alege. Poate ca e asa. Dar pozitia mea, inspirata din vechiul conservatorism britanic, e ca de multe ori cand ii dai individului un drept el fie habar nu are ce sa faca, fie il foloseste aiurea. Ergo, e nevoie de doua lucruri: educatie legata de acel drept, de libertatea pe care o implica si de responsabilitatea pe care o aduce; o pedeapsa clara pentru cel care nu isi exercita dreptul. Nu zic inchisoarea pentru absenteistii de la vot. Dar cateva ore in care sa le fie explicat ce-i aia vot si de ce el e important nu ar strica.

Stiu ca nu se poate si ca absenteismul va continua sa fie o problema. Pe de alta parte as vrea sa vad cum cineva (nu stiu exact cine desi as avea cateva idei) face ceva (am si aici niste idei) legate de asta…

Intrebarea e: cine ar putea dar mai ales prin ce mijloace ar putea o entitate sa reduca absenteismul si in general sa imbunatateasca intelegerea cetateanului roman legata de vot si de valoarea lui?

Etichete: , , ,

8 Răspunsuri to “Absenteismul si o intrebare”

  1. nenea cosmos Says:

    OK, prezenta obligatorie la vot, dar cu introducerea casutei albe in buletinul de vot, adica locul unde stampilezi daca nu iti place niciun candidat.

  2. marian Says:

    Prezenta de care vorbeste nea’ cosmos, nu cred ca ar rezolva problema. Anterior lui ’89 erau destui de multi care nu se prezentau la simulacrul de alegeri care se organiza pe atunci si cu toate acestea pana seara, participarea, se spunea ca este de aproape de ….. 100% (si parca nu-mi amintesc ca votul sa fi fost obligatoriu).
    Casuta alba poate ca ar rezolva ceva, dar cu siguranta – atitudinea si seriozitatea a 1/2 dintre politicieni ar fi cu siguranta un argument suficient de determinant pentru o „mobilizare mai mare a alegatorilor”. Sau poate alegatorii au nevoie de ceva mai „palpitant” nu stiu: adrenalina sau poate provocari gen „nu ne vindem tara” au facut furori in ’90 sau ’92, dupa care an de an lucrurile au ….scazut in intensitate.
    Ce este sigur e ca politicienilor le convine aceasta atitudine; cine are membri si simpatizanti mai multi si reuseste prin orice miloace (chiar si mita electorala – ca au fost atatea cazuri si nu s-a intamplat aproape nimic) sa-i convinga sa „iasa” la vot are sanse de castig si 4 ani ….. doarme linistit. Isi sporeste averea, devine „demnitar”, alte drepturi, alta remuneratie, alta pensie, basca ca-si rezolva si nemurile si clientii politici. Asta e Romania – „extremul orient” al Uniunii Europene.

  3. florin Says:

    Si Turcescu are un articol bun pe tema asta: http://www.cotidianul.ro/miticii_si_votul-47601.html

  4. mona Says:

    http://www.piticu.ro/2008/06/04/si-motivatia/index.html#comments

  5. mona Says:

    Am inteles ca romanii nu vin la vot pt. ca nu au pe cine vota. Dar cu Negoita ce-au avut? Cred ca Negoita regreta acum ca nu a candidat la Capitala, din atasament pt. cei din sectorul 3. Eu in locul lui mi-as da demisia din fruntea unor astfel de putori. Sa ramina cu Giugula securistul.

  6. moromete Says:

    In Sectorul 3 prezenta redusa e explicabila prin „rezultatul asteptat” al alegerilor… as intelege prezenta redusa in general daca rezultatele asteptate ar fi existat peste tot. Dar nu e cazul…

  7. ipo Says:

    Sau poate un vot cenzitar. Sau un test de educatie civica inainte de intrarea in cabina. Sau un sistem de electori inscrisi pe liste.
    S-au mai incercat variante, dar democratia reprezentativa bazata pe majoritatea dintre cei care voteaza pare cea mai simpla si stabila varianta.

  8. moromete Says:

    Simpla si stabila poate, dar in nici un caz lipsita de imperfectiuni?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: