4 Răspunsuri to “Presedintele Traian Basescu mai interesat de Educatie decat de pensii”

  1. Cristian Banu Says:

    Mda, gândeşte în perspectivă😆 Subiectul e proaspăt că tocmai fuseseră examenele şi acuşi-acuşi vine toamna, grevele profesorilor, reportajele cu şcoli fără autorizaţie sanitară & stuff.

    Cred că principala problemă a preşedintelui este una de focusare. Este incapabil să se concentreze pe o singură problemă şi să o ducă până la capăt. În momentul de faţă a deschis mult prea multe fronturi (anticorupţia, anticomunismul, antiiliescianismul, reforma clasei politice etc.) ca să mai poată fi urmărit coerent de public şi mai păstreze o coerenţă discursivă.

  2. Stas Says:

    vrea să-l aducă înapoi pe cel mai bun ministru al educaţiei pe care l-am avut vreodată, în mandatul căruia educaţia românească a înregistrat progrese importante – incontestabilul – Mişu Hărdău🙂

  3. moromete Says:

    Cristi, sunt foarte de acord in ceea ce priveste incapacitatea presedintelui si in general a oamenilor politici romani de a duce temele pana la capat…

    Cast despre domnul Hardau cred ca toata lumea e convinsa de imposibila sa revenire…

  4. ea Says:

    Eu, zic asa:
    poate sa dea si 100 miliarde de euro nu 1 unu , nu se mai schimba nimic in invatamant. Este valabil si la sanatate acelasi lucru; mentalitatile nu se schimba cu …euro! Crezi ca profu, de maine daca i se tripleaza solda, va preda mai cu sarg si va face meditatii dupa ore benevol l?!!!

    Si daca euro astia multi, merg la dotare cu computere si alte chestii de laborator, ce credeti ca se intampla?! Dupa 2 ani le scot la casare si le vand la cunostinte pe nimic.

    Suntem romani, latini, manelisti, telenovelisti, fofilisti, oportunisti, liber schimbisti. Apropo, ce s-a mai intamplat cu acest partid?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: