Despre ministrii si demisii

Avem un ministru al Educatiei care nu are habar cate stele sunt pe steagul Uniunii Europene. Adica 12, nu 15 cum i se spusese lui. Se pare ca de fapt nu i se spusese ca sunt 15 stele, ci ca au fost 15 state inainte de 2004. Dar nu asta e important. Important este faptul ca acest ministru, Cristian Adomnitei, crede ca greseala e doar vina consilierilor sai.

De fapt e numai vina sa. Chiar daca informarea era cu adevarat gresita, chiar daca nu e el cel care i-a angajat pe cei care au scris-o. Chiar daca e vorba de o simpla greseala umana. E vina sa pentru ca imaginea si asa destul de terfelita a invatamantului romanesc a mai primit o lovitura. E vina sa pentru ca fiind ministru este responsabil pentru toate actiunile din minister si mai ales pentru actiunile sale.

Normala ar fi o demisie. In fond  cetateanul nu vede toate celelalte lucruri bune facute de acest ministru. Vede aceasta greseala, foarte clara, distrugatoare de imagine avand in vedere simplitatea problemei. Si vrea sa vada un gest responsabil. Acesta fiind o demisie a tuturor celor implicati in greseala. Adica a consilierilor si a ministrului.  In Romania demisiile sunt insa folosite mai mult pentru a protesta sau pentru a pleca spre o alta pozitie si nu ca un est normal in caz de greseala.

O fetita i-a aratat ministrului steagul UE si i-a numarat stelele in fata unei camere. Un gest normal si responsabil. Propun ca peste vreo 15 ani sa o cautam pentru un post in administratia publica. Asta daca mai e in Romania…

Anunțuri

Etichete: , ,

2 răspunsuri to “Despre ministrii si demisii”

  1. Politophobos Says:

    Esti PSd-ist. Daca nu, uita-te pe blogul meu si daca iti place caut un co-postator de articole anti politice. dar pentru asta trebuie sa fi echidistant.

  2. moromete Says:

    Imi e tare greu sa imi dau seama de unde ai tras concluzia legata de faptul ca as fi PSD-ist. As cere demisie oricarui ministru care face gafe publice atat de mari. Iar link-ul la blogul tau nu prea merge…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: