In mintea mea un om devine lider sindical tocmai pentru ca nu vrea sa fie parte a establishment-ului (politic, economic, social, cum o fi el si scuze pentru barbaria americanoida) si pentru ca vrea sa conduca o oarganizatie, adicatelea un sindicat, care incearca, in pofida ordinii existente, sa extraga ceva pentru “oamenii muncii”, adica membrii de sindicat. Ce sa extraga? Un salariu mai mare, o prima mai babana, o conditie de lucru mai buna, un fond de pensie mai performant, chestii de genul asta, importante pentru cel care munceste si care nu are conexiune directa cu puterea.
Avand in vedere cele de mai sus m-a scarbit sa citesc, paremi-se in Cotidianul, ca CNSLR e gata sa intre sau chiar a intrat (aici am mici neclaritati) intr-un parteneriat cu PSD prin care sindicatul se obliga sa propage ideile social-democratiei iar PSD se obliga sa ofere niste posturi, presupun caldute, liderilor CNSLR. Cu alte cuvinte un mic pact cu diavolul.
E drept ca PSD nu are cele mai mari sanse sa guverneze ca sa poata sa ofere posturile despre care se discuta, insa tot mi se pare gresit ca tactica sindicala sa intri intr-o relatie de colaborare clara cu un partid. E drept ca poate PSD si sindicatul in cauza au scopuri comune, dar asta nu inseamna ca era necesar un document de colaborare de acest gen. Puteau la fel de bine sa colaboreze punctual, atunci cand interesele le coincideau.
Deci, care va sa zica, au voie sindicatele sa devina parteneri ai unor partide politice?
Etichete sindicat, colaborare, CNSLR, Fratia, posturi, propaganda
martie 30, 2008 la 10:26 am |
[...] amuza postul lui Moromete vis a vis de posibila pactizare dintre PSD si sindicate. La vita e bella! este raspunsul pe [...]
martie 30, 2008 la 8:33 pm |
Simplii membri de sindicat, daca mai exista asa ceva, sunt prea ocupati cu dinamica preturilor, de grija zilei de maine. Liderii lor insa, veritabili formatori de opinie a sindicalistilor ii folosesc de multe ori ca si masa de manevra pentru a-si rezolva propriile interese. Mineriada din perioada taranistilor infranta la Costesti de Arges poate fi un exemplu (sub rezerva ca sindicatul minerilor avea precedentul dar atunci “jocul” a beneficiat de complicitatea puterii reusind la momentul la care ma refer sa ajunga in Bucuresti şi să ofere “bâtrandafiri” bucurestenilor).