Ministrul Justitiei si-a anuntat demisia. Intr-o tara normala el ar fi redevenit simplu cetatean iar gestul sau ar fi avut o oarecare eleganta, a celui care se pune, prin renuntarea la imunitatea de ministru, la dispozitia Justitiei. In Romania el este in continuare protejat de lege, pentru simplul fapt ca a fost ministru. Astfel ca gestul lui nu este decat o incercare, pe alocuri disperata, de a isi separa imagine de cea a Guvernului si de cea a PNL-ului. Ma intreb daca PNL are de gand sa il suspende sau nu din calitatea de membru de partid. Pentru binele lor politic sper ca da…
A doua demisie este cea a lui Mircea Geoana. Care nu va avea loc chiar acum, ci nitel dupa alegerile locale. Domnul presedinte al PSD a declarat ca daca nu invinge PDL isi va da demisia. Tare mi-e teama ca, avand in vedere istoria personala a lui Mircea Geoana ca lider al social-democratilor, e momentul sa se gandeasca serios la ce va face dupa ce pleaca de la conducerea PSD…
Etichete cercetari, Chiuariu, demisie, infrangeri, Mircea Geoana
decembrie 9, 2007 la 5:59 pm |
Hm, înclin să-i dau dreptate lui Ciutacu şi să spun şi eu că este o greşeală şi Băsescu trebuia lăsat să-l suspende el, mai ales că Tăriceanu declarase că “preşedintele are mijloacele constituţionale” pentru a-l revoca. PNL nu are de unde lua electorat decât de la opoziţia împotriva lui Băsescu or pentru asta trebuie să i se opună. Sigur, dacă vine la Justiţie Norica Nicolai, Băsescu s-ar putea să îl regrete pe Chiuariu…
decembrie 9, 2007 la 6:04 pm |
Eu cred ca mai bine asa, la faza asta Basescu avea dreptate, cum ar fi fost daca ministrul Justitiei era suspendat tocmai pentru acte de coruptie. Si se pare ca cei din PNL sunt de acord, orice declaratii ar face.
BTW: sunt singurul pe care l-a bufnit rasul cand dl. Ch. se declara adversarul politic al lui Basescu?
decembrie 10, 2007 la 10:46 am |
Sper, cred ca ministrul Chiuariu s-a consultat cu Tariceanu inainte de a-si anunta demisia.
Daca Base are putere nelimitata poate face ce vrea muschii lui nu?;
mai ales ca are inclinatii de jucator/atacator, iar dupa cum am inteles eu, guvenul asta este vulnerabil si a rezistat ca o replica la dezaprobarea comportamentelor presedintelui tarii care este in acelasi timp presedintele pd & pnld.
decembrie 10, 2007 la 12:17 pm |
Cristian Banu: PNL poate lua electorat din acele mari procente de indivizi care nu voteaza sau nu au votat si care ar aprecia un partid coerent, cu bun simt politic si inteligenta in actul de administrare a guvernarii. Cred ca pentru acei cetateni demisia lui e un act normal.
ea: mai multa coerenta chiar ca nu ar strica…
decembrie 10, 2007 la 12:32 pm |
Moromete ,
chiar ma bucur ca vrei sa ma corectez, da zi mai clar , ce nu exprim coerent.
Nu mai inscriu la Pnl, nici in pdl ., nu sunt nici cu psd ,n-am fost niciodata din 89 ,niciodata nu i-am votat desi mereu am fost la vot.
Mai zic ceva si gata: fratele meu pe care nu-l banuiesc de rautati impotriva mea ,a fost/este anti Iliescu -psd, da rau de tot inca din prima.
Poate de aceea nu-mi exprim coerent opinia , nu stiu adevarul si-mi dau cu parerea asa cum se vede de la mine , si mai depinde la ce program tv ma uit., ca formator de opinie.
Sper sa nu fi suparat prea rau!
decembrie 11, 2007 la 12:39 pm |
@moromete: “PNL poate lua electorat din acele mari procente de indivizi care nu voteaza sau nu au votat si care ar aprecia un partid coerent, cu bun simt politic si inteligenta in actul de administrare a guvernarii. Cred ca pentru acei cetateni demisia lui e un act normal.” eu fac parte din acel mare procent si demisia mi se parea normala acu 2 luni, acum pare doar un pacalici care a fost fortat sa-si dea demisia.
decembrie 11, 2007 la 4:14 pm |
vali: sunt de acord cu tine. Asta e si motivul pentru ca am spus ca “poate lua” dar doar cu “bun simt politic” si “inteligenta” Pe moment, dupa mine, nu prea au nici una nici alta…